„Uite mortul, nu e mortul”

Comedie polițistă în trei acte (și nenumărate bătăi de cap)

Paris, anii ’70. Într-un cabinet notarial plictisitor, cu miros de dosare vechi, afinata si cafea reîncălzită, apare un cadavru. Sau cel puțin așa crede toată lumea… Inspectorul-șef vine să investigheze, dar e mai preocupat de pastilele pentru răceală și de nervii lui decât de caz. E bolnav, e iritat și nu suportă proștii – ceea ce e o problemă, pentru că toți par să fie exact asa. Mai ales ajutorul lui, agentul care-l însoțește.

Angajații cabinetului sunt ocupați cu lucruri esențiale: să mintă, să se dea nevinovați și să nu pară că ascund ceva (deși toți ascund ceva). În haosul general, singura care pare să aibă doi neuroni funcționali e secretara. Nu e detectiv, dar a văzut suficiente filme proaste ca să știe cum funcționează treaba asta. Și, cu un calm aproape nesănătos, începe să pună indicile cap la cap, în timp ce restul se împiedică de ele.

„Uite mortul, nu e mortul” e o comedie polițistă despre crimă, confuzie, minciuni stupide și un Paris în care nimic nu e ce pare – mai ales cadavrele. Cu ritm rapid, replici acide și un final care nu are nicio logică… până când are, „Uite mortul, nu e mortul”, e un carusel ce te plimba intre comedie si suspans timp de 2 ore.