Autor și regie: Andreas Petrescu
Tip spectacol: comedie
Durata: 1h 15min (fără pauză)
Distribuție:
- Mama: Tania Popa
- Andrei: Vlad Ianuș
- Gabriel: Mihnea Nicolau
Sinopsis: „Mama nu e o femeie. Mama… e mama!“
Poate are un iubit, poate își dorește o noapte romantică, însă fiii ei au un cordon ombilical foarte rezistent. Prezența ei este singurul lor refugiu emoțional. Au amândoi aproape 30 de ani dar se mută înapoi la mama convinși că singura ei treabă e să aibă grijă de copii. Ce descoperă, le dă viața peste cap. Iubirea și egoismul apar uneori sub aceeași formă. „Mă mut la mama” este o poveste emoționantă care se spune printre lacrimi și hohote de râs.
Din respect pentru actori, accesul în sala de restaurant se face cu 90 de minute înainte de începerea spectacolului, pentru preluarea comenzilor de mâncare și băuturi. Ultima comandă va fi preluată cu 30 de minute înainte de începerea spectacolului.
Spectacolul face parte din conceptul „Poftă de teatru”, în care „gurmanzii” pot savura comedii originale, în timp ce se bucură de preparatele Restaurantului Elisabeta. De asemenea, te rugăm să nu întârzii, pentru că biletele își pierd valabilitatea odată cu începerea evenimentului.