Invitație la spectacolul „Don Quijote”
Pe 17 mai 2025, vă invităm la un spectacol extraordinar de balet: „Don Quijote”, o poveste plină de pasiune, visare și aventură, pusă în scenă de balerinii Teatrului de Balet din Sibiu și inspirat de capodopera lui Miguel de Cervantes.
Acest balet este o combinație spectaculoasă de tehnică impecabilă, ritm alert și pasiune spaniolă, oferind momente de umor, romantism și virtuozitate. Povestea urmărește aventurile lui Don Quijote, un cavaler visător, și ale scutierului său loial, Sancho Panza, în căutarea frumoasei Dulcinea. Pe parcursul călătoriei lor, ei ajung într-un sat spaniol unde se intersectează cu povestea de dragoste dintre Kitri și Basil, doi îndrăgostiți care trebuie să înfrunte obstacole pentru a fi împreună.
Balerinii Teatrului de Balet din Sibiu vor aduce la viață această poveste clasică prin interpretări excepționale, costume fastuoase și decoruri spectaculoase.
Muzica vibrantă și coregrafia captivantă vor transforma această seară într-o experiență memorabilă.
Coregrafie originală: Marius Petipa și Alexander Gorsky
Adaptare coregrafică: Mihai Babușka
Muzica: Ludwig Minkus
Scenografia: Alin Gavrilă
Spectatorii sunt așteptați pe 17 mai 2025, de la ora 18:30, în foaier, pentru a savura o degustare de vinuri oferită de Crama Gabai, partenerii noștri care susțin cu pasiune evenimentele culturale.
Biletele sunt disponibile pe bilet.ro și la Casa de bilete a sălii de spectacol.
Este un spectacol potrivit atât pentru iubitorii de balet clasic, cât și pentru cei care doresc să descopere frumusețea artei dansului.