Teatru copii
Din păcate, acest eveniment nu mai este disponibil
Aflați când va mai avea loc evenimentul!
Abonați-vă la newsletter!

Cocoselul neascultator

„Cocoşelul neascultător” este spectacolul pe care maestrul Ion Lucian l-a lăsat cu rol testamentar Teatrului EXCELSIOR, este cea mai puternică evocare a artei sale şi a crezului care l-a condus până în ultima clipă în misiunea sa de a clădi un teatru care promovează excelenţa, pentru tânăra generaţie.

Spectacolul  urmăreşte povestea a trei prieteni – Cocoşelul, Ursuleţul şi Motănelul, pe măsură ce se confruntă cu uneltirile Vulpoiului. Deşi este avertizat de lăcomia acestuia, când rămâne singur, Cocoşelul uită sfaturile prietenilor săi şi îi cade în capcană Vulpoiului. Ursuleţul şi Motănelul, împreună cu celelalte personaje, pornesc în ajutorul Cocoşelului, zădărnicind în final planul de răzbunare al Vulpoiului. Spectacolul ilustrează atât pericolul la care sunt supuşi cei care se lasă pradă propriilor slăbiciuni, cât şi puterea iertării şi a prieteniei de a transforma obstacolele în lecţii despre responsabilitatea fiecăruia pentru faptele sale.

Piesa  scrisă în urmă cu aproape o jumătate de secol, a fost montată cu succes în numeroase teatre, atât în ţară, cât şi peste hotare – la Paris, Caen, Rennes (Franţa), Montreal (Canada), Bruxelles (Belgia) sau Osaka (Japonia).

 

Cocoșelul neascultătorde Ion Lucian

Regia: Ion Lucian și Victor Radovici

Scenografia: Ștefan Pârvulescu

Muzica: Vasile Menzel

Cocoşelul – Mihaela Coveşeanu

Ursuleţul – Ciprian Cojenel

Motănelul – Cosmina Dobrotă

Vulpoiul – Stelian Milu

Mămuţa Lăbuţa – Annemary Ziegler

Corbul – Dragoș Spahiu