Giuseppe Verdi

Nu este recomandat accesul copiilor sub 6 ani, cu excepţia spectacolelor care li se adresează!

Libretul Joseph Méry și Camille du Locle

Durata 3h 45min Pauze 2

Limba italiană / Supratitrat DA / Premieră 18 și 22 februarie 2018

Premiera mondială 11 martie 1867, Paris

Regie, decor, costume și lumini Mario De Carlo

Maestru de cor Daniel Jinga

Durata estimată a spectacolului:3 ore 30 min

ACT I 60 min / Pauză 20 min / ACT II 35 min / Pauză 20 min / ACT III și IV 75 min

Distribuție 21-03-2026
Dirijor: Tiberiu Soare

Regele Filip al II-lea – Ion Dimieru
Don Carlo – Liviu Indricău
Rodrigo, Marchizul de Posa – Adrian Mărcan
Elisabeta de Valois – Crina Zancu (debut)
Eboli – Oana Andra
Marele Inchizitor – Marius Boloș
Un frate – Iustinian Zetea
Tebaldo – Mădălina Barbu
Contele di Lerma – Andrei Lazăr
Voce dal Cielo – Andreea Guriță Novac

Cu participarea Orchestrei, Corului și Ansamblului de Balet al Operei Naționale București

Instituția își rezervă dreptul de a aduce modificări în distribuțiile spectacolelor în cazul în care situația le impune.

Sinopsis

Actul I.
Tabloul 1. La mormântul lui Carol Quintul, lângă care se roagă călugării mânăstirii St. Just, Don Carlo a venit să caute consolarea și liniștea sufletului său zbuciumat. Îndrăgostit de Elisabeta, se vede nevoit să renunțe pentru totdeauna la ea, deoarece aceasta fusese luată în căsătorie de tatăl său, devenindu-i astfel mamă vitregă. În urma lui sosește Rodrigo, Marchiz de Posa, credinciosul prieten al Infantelui, care îl sfătuiește să părăsescă Spania și să plece spre Flandra, unde poporul așteaptă un conducător al luptei împotriva tiraniei spaniole. Astfel va reuși să uite dragostea nefericită care îl chinuiește și își va dedica viața unui țel nobil, de apărare a libertății. Legământul de prietenie făcut de Don Carlo și de Marchizul de Posa răsună înălțător și generos, pe măsura idealului care-i unește (duetul „Dio, che nell’alma infondere”)

Tabloul 2. În grădina mănăstirii, doamnele de companie ale reginei și pajii lor ascultă o romanță maură de dragoste, cântată de Principesa Eboli. Sosirea reginei este curând urmată de cea a Marchizului de Posa, care îi aduce o scrisoare din Franța și, în același timp, cu discreție, un bilet de la Don Carlo. Posa îi vorbește reginei despre chinul acestuia și îi cere o întrevedere. Apoi se retrage cu Prințesa Eboli, ducându-le pe doamne departe, Elisabeta rămâne astfel singură și se întâlnește cu Don Carlo. Infantele o roagă să intervină pe lângă rege pentru a-l trimite în Flandra, și Elisabeta promite să-l ajute. Subjugat de dragostea ce-i unește, Carlo îi cade la picioare, în timp ce, abia stăpânindu-și sentimentele, Elisabeta încearcă să-l îndepărteze (duetul „Io vengo a domandar”). Filip își face apariția imediat după plecarea lui Carlo și, găsind-o singură pe regină, o pedepsește pe una dintre doamnele de companie, îndepărtând-o de la Curte, pentru că a încălcat porunca, lăsând-o pe regină nesupravegheată. Reținându-l pe Rodrigo, regele vrea să și-l apropie și-i încredințează o taină care-l frământă; se teme că Elisabeta și fiul său sunt îndrăgostiți și dorește ca Marchizul de Posa să-i spioneze. Rodrigo pledează înflăcărat cauza Flandrei și-l sfătuiește pe Filip să dea mai multă libertate poporului oprimat, dar regele îi respinge ideea, atrăgându-i atenția să se ferească de Marele Inchizitor – dușman al protestanților flamanzi.

Actul II.
Tabloul 1. La miezul nopții, în grădina castelului, Don Carlo o așteaptă pe Elisabeta, crezând că ea este cea care îi scrisese biletul nesemnat pe care îl primise. La locul întâlnirii apare o femeie în umbră și, luând-o drept regina, tânărul îi mărturisește toată dragostea lui. Văzându-i chipul descoperit, Carlo realizează eroarea îngrozitoare: în fața lui se află Principesa Eboli, autoarea biletului, care, îndrăgostită de el și rănită în amorul propriu, își dă seama că Infantele o iubește pe regină și jură să se răzbune (terțetul „Trema per te falso figliuolo”).

Tabloul 2. În piața Madridului, mulțimea așteaptă sosirea suitei regale pentru a asista la arderea pe rug a ereticilor. În mijlocul ceremoniei, șase deputați din Flandra năpustesc, aceștia fiind conduși de către Don Carlo. Ei îngenunchează în fața regelui, implorând milă și cruțarea celor condamnați. Dar Inchiziția dorește moartea rebelilor. Don Carlo îl înfruntă pe rege, jurând să apere cauza Flandrei. În fața gestului de a scoate spada, regele ordonă arestarea prințului, dar nimeni nu îndrăznește s-o facă. Doar Marchizul de Posa se apropie și luându-i sabia, o predă regelui, spre uimirea lui Don Carlo. Ceremonialul începe și, în lumina flăcărilor ce cuprind rugurile, deasupra glasurilor care preamăresc jertfa ca pe o sărbătoare, răsună vocea cristalină venită parcă din ceruri să promită liniște celor chinuiți.

Actul III.
Tabloul 1. În singurătatea nopții, Filip meditează cu amărăciune asupra vieții lui care nu-i aduce nicio mulțumire: nici ca rege, nici ca tată și mai ales ca soț. Elisabeta nu-l iubește și nu l-a iubit niciodată (aria „Ella giammai m’amò”). Sosește Marele Inchizitor care-i cere sacrificarea lui Don Carlo și a Marchizului de Posa, socotiți trădători. Crudă osândă pentru tată, dar Inchiziția este mai puternică decât regele (duetul „Son io dinanzi al Re”). După plecarea reprezentantului bisericii, în cameră pătrunde Elisabeta, disperată, rugându-l pe Filip să-l găsească pe acela care-i furase caseta de bijuterii. Cu o ironie rece, regele îi înmânează caseta care se afla pe masa lui, în care era închis portretul lui Don Carlo. Ros de gelozie și de furie, regele o acuză pe regină de adulter și aceasta, nemaiputând suporta învinuirile aspre și nedrepte, își pierde cunoștința. La chemarea lui Filip, vin în ajutor Posa și Principesa Eboli. Ajutând-o să-și revină, Eboli, sub povara mustrărilor de conștiință, îi mărturisește reginei că ea îi dăduse lui Filip caseta, din dorința de răzbunare, cu toate că într-un timp chiar ea fusese amanta regelui. Cu sufletul plin de durere, demnă, Elisabeta o îndepărtează de la Curte. Eboli, conștientă de răul făcut, își dorește salvarea lui Don Carlo (aria „O don fatale”).

Tabloul 2. În celula în care este închis Don Carlo intră Rodrigo, prietenul adevărat, rămas credincios în pofida tuturor aparențelor. El a venit să-i spună că luase asupra lui întreaga vină a revoltei flamande și că, prin urmare, mai avea foarte puțin de trăit. Dar cauza dreaptă a poporului oprimat trebuia dusă mai departe de Carlo, căruia îi încredințează măreața misiune (aria „O Carlo, ascolta”). Un glonte venit printre gratiile celulei îl atinge pe Posa, care mai are puterea doar să-i spună lui Carlo că moare fericit, știind că lasă în el un demn continuator al luptei (aria „Per me giunto è il dì supremo”).

Actul IV.
La mormântul lui Carol Quintul, Elisabeta se roagă (aria „Tu che le vanità”). Don Carlo vine, încercând să-și ia adio. El va pleca în Flandra, unde se va dedica idealului visat de Rodrigo (duetul „Un detto, un sol”). Cei doi sunt surprinși de Filip și de Marele Inchizitor care, la ordinul regelui, încearcă să-l captureze pe Carlo. Dar porțile mormântului lui Carol Quintul se deschid și Împăratul însuși își salvează nepotul, luîndu-l cu sine între zidurile mănăstirii.