Proorocul Ilie de Tadeusz Słobodzianek Traducerea: Luiza Săvescu și Passionaria Stoicescu

Dramaturgia: Diana Nechit

Regia: Botond Nagy

Scenografia: Irina Moscu

Lighting și Video design: Cristian Niculescu

Muzica originală și Sound design: Claudiu Urse

Producător:Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București

Durata: 2h 05min (fără pauză)

Scene care îi pot afecta emoțional, limbaj licențios, scene cu conotație sexuală.

Din cauza efectelor stroboscopice și de lumină, de scurtă durată și intensitate, spectacolul nu este recomandat persoanelor cu fotosensibilitate și celor care suferă de epilepsie! În spectacol se folosește fum de scenă inodor!

18+

Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

Inspirat de povestea reală a predicatorului Eliasz Klimowicz, din anii ’30-’40, pentru că „oglindește, ca un glob de cristal, toate utopiile secolului al XX-lea: creștinism, naționalism, socialism…”, dramaturgul polonez Tadeusz Słobodzianek reface în „Proorocul Ilie” apocalipsa umanității. Locuitorii unui sătuc la granița bielorusă trăiesc cu credința că pastorul comunității lor, care prevestește sfârșitul lumii, este Hristos și își propun să-l răstignească pentru a-și găsi mântuirea. Textul, scris în 1991, stârnește multe controverse, autorul fiind criticat pentru limbajul dur și inadecvat. În fapt, Słobodzianek vorbește despre o lume „răsturnată”, primitivă în credințe și valori, atrăgând atenția asupra pericolului fanatismului religios și a ideologiilor extremiste. În drama sa cu iz de mister medieval, în care se amestecă religii, limbi și nații, sublimul sacru e convertit în comic grotesc, credința în superstiții, divinul în uman, iar miracolul Săptămânii Patimilor întârzie. Într-un moment de adâncă criză spirituală și morală cu care se confruntă societățile contemporane, Botond Nagy invită, cu a doua sa montare pe scena TNB − „Proorocul Ilie”, la o meditație profundă și sinceră despre credință și religie. Dacă Dumnezeul dramei lui Słobodzianek a murit odată cu afirmația lui Nietzsche, totuși, El există în iubirea și umanitatea în care tânărul regizor continuă să creadă.

„Fără a fi un manifest in-your-face, „Proorocul Ilie” este poate cel mai virulent proiect artistic al meu prin care doresc să pun în lumină problemele sistemice ale unei mentalități profund înrădăcinate într-o țară pe care, recunosc, mi-a trecut serios prin minte să o părăsesc. Orice formă de fanatism este teribil de îngrijorătoare, iar cei care-l proslăvesc prin judecăți prefabricate, nu-mi provoacă altceva decât o frică viscerală. Aceștia mă sperie tocmai pentru că nu lasă loc îndoielii, dezbaterilor, dialogului, judecata lor fiind una de tip dogmatic. Pentru mine, credința este poate cel mai intim, mai delicat și sacru moment pe care-l putem avea cu noi înșine. Pentru mine, acest text este o reîntoarcere spre credință, dar mai ales spre credința mea în teatru și de a face teatru, pe care o redescopăr în mine cu fiecare proiect. M-am întâlnit prima oară cu acest text încă din liceu, atunci când montarea profesorului meu László Bocsárdi mi-a creat un moment de catharsis pur. Acest spectacol este și un moment de reconsiderare estetică a propriei mele viziuni artistice, dar și un gest de recunoștință și mulțumire pentru maestrul meu.

Mereu am vorbit în spectacolele mele despre condiția umană și nici acum nu pot să ocolesc tragedia deconexiunii societății contemporane de la fundamentele unei spiritualități curate. Lucrurile capătă perspectivă atunci când cineva se confruntă cu propria sa mortalitate și cred că, în mod colectiv, lumea noastră a fost diagnosticată cu cancer terminal și trebuie, așa cum ar face oricine, să ne punem ordine în prioritățile noastre.

Îmi doresc ca prin acest proiect artistic, spectatorii să-și analizeze propriile credințe într-o lumină nouă și să înțeleagă adevărata valoare a acestei miraculoase conexiuni interumane care este credința, pentru că, în fiecare dintre noi, cred că se află o busolă care ne ajută să diferențiem binele de rău. Am convingerea intimă că vom găsi împreună, dar și separat, în acest spectacol, o reconciliere cu eul nostru spiritual în sensul lui cel mai organic. Pentru că, după cum am spus deja, credința nu trebuie să însemne un set de dogme pe care le urmăm orbește, ci o convingere profundă în fața unui set de valori pe care cred că teatrul, în general, și spectacolul meu, în particular, le abordează, câteodată cu tragism, altădată cu umor!” (Botond Nagy)

Foto: Andrei Văleanu, Costi Simion, Florin Ghioca