de Renata Teodora Cule

- cu inserții din materialele sensibile textuale ale Adrianei Butoi și Zitei Moldovan -

Cu: Zita Moldovan, Adriana Butoi, Bianca Mihai

Muzică: Bianca Mihai
Mișcare scenică: Adriana Butoi
Regie și dramaturgie: Mihaela Drăgan

Durată: 1h 45 (fără pauză)

+ 16 ani (limbaj licențios)

Spectacol realizat în coproducție de Teatrul Dramaturgilor Români și Giuvlipen, cofinanțat de Uniunea Europeană.

Monica, o prezentatoare TV trecută de 45 de ani, își vede viața prăbușindu-se într-o singură zi: refuzul de a ceda avansurilor șefului ei o costă cariera, iar concedierea coincide cu un moment mediatic exploziv - eliberarea fraților Tate, acuzați de viol, trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional. Pentru Monica, această suprapunere devine începutul unei rupturi interioare care o duce din ce în ce mai mult în derivă. Figura abuzivă a șefului începe să se contopească obsesiv cu imaginea publică a unor bărbați promovați de manosferă, un ecosistem online care normalizează misoginia și violența simbolică împotriva femeilor.

Prinsă între furie și neputință, Monica intră într-un proces de fragmentare psihică: realitatea, memoria și proiecțiile ei se amestecă și, deși încearcă să-și proceseze trauma în terapie, ședințele devin un spațiu instabil, iar granița dintre vindecare și radicalizare se estompează. Pe măsură ce încrederea în instituțiile care ar trebui să o protejeze se erodează, Monica începe să contemple o formă extremă de „justiție personală” și construiește un plan: dacă sistemul nu pedepsește agresorii, poate că dreptatea trebuie revendicată altfel.

Spectacolul urmărește deriva ei: poate fi trauma vindecată într-o societate care minimizează agresiunile - de la microagresiuni cotidiene până la abuzuri sistemice? Poate cineva să se vindece într-o lume care îi neagă constant experiența? Și ce se întâmplă când vocile misogine devin nu doar zgomot de fundal, ci ideologie dominantă? Va reuși Monica să facă dreptate atât pentru ea, cât și pentru celelalte femei?

Mihaela Drăgan:

Construit ca un manifest scenic inspirat de spiritul dadaist, spectacolul rupe linearitatea dramaturgică și implică publicul într-o confruntare incomodă cu realitatea. Creat de o echipă artistică exclusiv feminină, devine nu doar o poveste despre o femeie, ci un strigăt colectiv despre urgența de a recunoaște, denunța și transforma violența de gen. Nu oferă răspunsuri facile, ci lasă publicul cu o întrebare arzătoare: ce faci când justiția eșuează și cât de departe poți merge ca să faci dreptate?

________________

Teatrul Dramaturgilor Români este o instituție publică de cultură subvenționată de Consiliul General al Municipiului București.

Giuvlipen înseamnă feminism în limba romani și este prima companie de teatru independent feminist rom din România, care își propune să revendice arta, istoria și identitatea culturală romă, prin povești spuse de artiștii și artistele rome.