NUNTA LUI FIGARO

TEATRU

Teatrul de Stat Constanta, Bulevardul Ferdinand nr. 11, Constanta


Detalii eveniment

Tani Ştefu este descurcărețul Figaro, iar Bogdan Caragea este Contele Almaviva. Dincolo de confruntarea dintre cele două personaje aflate în prim plan, spectatorii îi vor aplauda pe Luiza Sarivan, Luiza Martinescu, Cristina Oprean, Lana Moscaliuc, Cosmin Mihale, Florentin Roman, Laura Crăciun, Mircea-Dumitru Siromașenco, Dan Cojocaru, Alexandru Iacov și Daniela Ivanciu, urmărind cu sufletul la gură răsturnările de situație din această comedie spumoasă. Regia este semnată de Cristian Ioan, iar scenografia, de Gabriela Nicolaescu.
Piesele din seria Figaro ale dramaturgului francez Pierre Beaumarchais mai cuprind „Bărbierul din Sevilla” şi „Mama vinovată”, toate fiind cenzurate, la vremea când au fost scrise, adică la sfârşitul secolului al XVIII-lea, de regele Ludovic al XVI-lea, care nu gusta satira la adresa aristocraţiei franceze. Totuşi, când ele au primit aprobarea de a fi jucate, s-au bucurat de un mare succes chiar şi în rândul aristocraţilor. Opera lui Mozart cu acelaşi titlu a fost cântată pentru prima dată în 1786, la doi ani după debutul piesei de teatru. 

Ascunde detalii eveniment

Calendar evenimente

Alte evenimente din aceeasi categorie

TEATRU

Dezbraca-te, vreau sa-ti vorbesc!

19 iunie - Teatrul Elisabeta

DESPRE TANDREȚE

20 iunie - Teatrul Dramaturgilor Romani - Sală Ion Băieșu

ORAȘUL

21 iunie - Teatrul Luceafarul - Sala Mare

FATA MORGANA

21 iunie - Teatrul Dramaturgilor Romani - Sala Iosif Naghiu

Apolodor

22 iunie - Teatrul de Animatie Țăndărică - Sala Lahovari

Puricele in ureche

22 iunie - Teatrul Elisabeta

FATA MORGANA

22 iunie - Teatrul Dramaturgilor Romani - Sala Iosif Naghiu

CINCI POVEȘTI CU ÎNGER RĂNIT

22 iunie - Casa de Cultura 'Mihai Ursachi' a Municipiului Iasi

FATA MORGANA

23 iunie - Teatrul Dramaturgilor Romani - Sala Iosif Naghiu

SIMBIOZĂ

23 iunie - Casa de Cultura 'Mihai Ursachi' a Municipiului Iasi

MASCARICIUL

24 iunie - Sala Studio

D'ale carnavalului

27 iunie - Teatrul Principal

ITINERARII. ÎNTR-O ZI, LUMEA SE VA SCHIMBA

28 iunie - Sala Mare ARCUB Gabroveni

SATUL PARALEL - Teatrul Stela Popescu

29 iunie - Palatul National al Copiilor, Sala Mica

ITINERARII. ÎNTR-O ZI, LUMEA SE VA SCHIMBA

29 iunie - Sala Mare ARCUB Gabroveni

SCUFIȚA ROȘIE

30 iunie - Teatrul Luceafarul - Sala Mică

Cenusareasa

30 iunie - Teatrul de Animatie Țăndărică - Sala Lahovari

ALICE ÎN OGLINDIRIA

30 iunie - Teatrul Luceafarul - Sala Mare

SATUL PARALEL - Teatrul Stela Popescu

30 iunie - Palatul National al Copiilor, Sala Mica

Apolodor

7 iulie - Teatrul de Animatie Țăndărică - Sala Lahovari

FIERARII - Teatrul National Bucuresti

15 iulie - Sala Mare TNB

FIERARII - Teatrul National Bucuresti

16 iulie - Sala Mare TNB

FIERARII - Teatrul National Bucuresti

17 iulie - Sala Mare TNB

GAITELE

19 iulie - Sala Mare TNB

CAFENEAUA

29 iulie - Sala Mare TNB

PODU - Bucuresti

30 iulie - Sala Mare TNB

3M - CEI TREI MAGNIFICI

3 august - Sala Mare TNB

Pe o panza de paianjen - Premiera la Brasov

24 septembrie - Teatrul Sică Alexandrescu Brasov