ARTIST IN RESIDENCE | 4’34’’ - MAURICE DE MARTIN TRIO

CONCERT

Sala Mare ARCUB Gabroveni, Str. Lipscani nr. 84-90 cu corespondent in strada Gabroveni nr. 50-53, Bucuresti, Bucuresti

26 aprilie 20:00


Detalii eveniment

ARTIST IN RESIDENCE | 4’34’’ - Maurice de Martin Trio | ARCUB

 

Maurice de Martin (DE) – percuții

Christopher Dell (DE) – vibrafon 

Pedro Negrescu (RO) – contrabas

 

4’34’’ este noul trio acustic al lui Maurice de Martin, compozitor și percuționist avangardist cunoscut publicului din România prin grupul de jazz Interzone, pe care l-a fondat în 1997 împreună cu Mircea Tiberian. Concertul din aprilie, de la ARCUB, prezintă în premieră noul său proiect, un tribut adus compozitorului american John Cage. Deși Cage avea rezervele sale în privința jazzului și a muzicii improvizate în general, conceptele sale muzicale despre interdeterminare, imediatețe și coincidență provoacă și inspiră în continuare improvizatori contemporani. Alături de virtuozul artist la vibrafon Christopher Dell și de contrabasistul de jazz și dirijorul de muzică clasică Pedro Negrescu, Maurice de Martin explorează secunda muzicală ce urmează după 4’33’’, o compoziție binecunoscută a lui John Cage din anul 1952.

 

Maurice de Martin a început cariera muzicală cântând Noise-Rock experimental cu formația Brother Virus din Munchen. Între 1990 și 1995 trăiește în New York, unde studiază bateria și muzica improvizată cu Dennis Charles, Gene Jackson și Joey Baron și își câștigă existența cântând în stațiile de metrou. Ulterior studiază jazzul la Universitatea de Arte (UdK) din Berlin și, ca bursier DAAD, folclorul din sud-estul Europei în România și Bulgaria. Din anul 2000, este membru al renumitului ansamblu de muzică contemporană zeitkratzer A fost director muzical al trupei elvețiene de teatru Plasma și la Schaubühne am Lehniner Platz Berlin. A colaborat deopotrivă cu reprezentanți ai folclorului est-european, coregrafi și protagoniști ai muzicii contemporane. Concertează în toată lumea și participă la înregistrarea a peste 70 de albume. Pe lângă activitatea muzicală, Maurice de Martin este artist în domeniul artei sociale participative.

 

Prof. Dr. Christopher Dell lucrează ca muzician, teoretician și compozitor în Berlin și este catalogat în dicționarul de jazz Reclam ca lider al generației sale de artiști la vibrafon. Un muzician cu un stil unic de a cânta, ce pendulează cu ușurință între muzica de improvizație, contemporană și muzica de jazz, Dell a cântat cu Lee Konitz, Kenny Wheeler, big band-ul radio WDR din Köln, Klaus König Orchestra, the Heinz Sauer Quartet. Concertează și merge în turnee în Canada, China, SUA, Japonia, India, Africa și America de Sud. Munca sa a primit distincții precum Downbeat All-star Award, German Record Critics’ Award și JazzArt-Award Music of the 21st century. Din anul 2000 este directorul Institutului pentru Improvizație Tehnologică din Berlin, iar din 2006 deține titlul de lector în teoria arhitecturală la Universitatea de Arte (UdK) din Berlin.

 

Contrabasist de jazz, dirijor de muzică clasică și regizor de operă, Pedro Negrescu este binecunoscut pentru muzicalitatea sa, pentru un simț armonic infailibil, aplomb ritmic și pentru acumularea unui vast repertoriu de teme stilistice diferite. Debutează în jazz cu saxofonistul Garbis Dedeian, îl are ca profesor la Universitatea Națională de Muzică din București pe Mircea Tiberian și cântă alături de Johnny Răducanu ca membru permanent al grupului Johnny Răducanu & Friends. Pedro Negrescu se impune peste hotare participând la festivaluri de jazz din Polonia, Grecia, Spania, în turnee cu grupul maestrului Johnny Răducanu și ulterior cu big band-ul internațional Swinging Europe. Urmează studii post-universitare în Los Angeles, unde colaborează cu Larry Livingston.

Ascunde detalii eveniment

Calendar evenimente

Alte evenimente din aceeasi categorie

CONCERT

Artist in Residence | Toma Dimitriu Quartet

10 mai - Sala Mare ARCUB Gabroveni

Concert De la Maria Tanase la Edith Piaf

11 mai - Restaurant Elisabeta

Sean Paul

23 mai - Arenele Romane

Artist in Residence | Double Duets

24 mai - Sala Mare ARCUB Gabroveni

Artist in Residence | Nicolas Simion Group

7 iunie - Sala Mare ARCUB Gabroveni

Artist in Residence | Lee Konitz Quartet

17 iunie - Sala Mare ARCUB Gabroveni

AL DI MEOLA - OPUS 2018

27 noiembrie - Sala Palatului