Motanul Incaltat

ONB, OPERA NATIONALA BUCURESTI

Sala Mare, Bd. Mihail Kogalniceanu 70-72, sect. 5, Bucuresti


Detalii eveniment

Operă în trei acte pentru copii de Cornel Trăilescu
Libretul de Tudor Muşatescu şi Nina Stoiceva (după basmul omonim de Charles Perrault)

Spectacol în limba română

Durata:
11.00 – 13.10 (o pauză)

Despre

Să vă spun cum mi-a venit ideea să scriu o operă pentru voi, dragi copii. Cunosc un băieţel căruia îi place tare mult muzica şi mereu îi roagă pe părinţii lui să-l ducă la Operă, mai ales duminica, la matineu. A văzut de câteva ori „Bărbierul din Sevilla” şi „Madama Butterfly”, ştie chiar şi unele arii pe dinafară... Odată, băieţelul, m-a întrebat:

-           Nene, nu-i aşa că autorii de opere sunt toţi oameni bătrâni?

-           Mai mult sau mai puţin. Dar de ce mă întrebi?

-           Pentru că toate operele pe care le-am văzut vorbesc numai despre oameni mari. Eee, dacă ar putea şi copiii să scrie opere...

După asta, multă vreme m-am gândit că acest băieţel nu este singurul copil care ar vrea să vadă operă pe înţelesul lui. Ba cred chiar că toţi copiii aşteaptă asemenea lucrări. Şi, cum cei mici n-au cum să compună opere (e o treabă complicată), m-am hotărât să încerc eu. Am văzut piesa „Motanul încălţat”, mi-a plăcut şi... iată opera. Dacă vă place, vă promit să mai scriu şi alta.

Cornel Trăilescu - compozitor şi dirijor

 

Aventurile lui Cotoșman

Povestea motanului năzdrăvan ce folosește nenumărate trucuri pentru a obține putere, bogăție și mâna unei prințese pentru stăpânul lui, i-a cucerit de-a lungul timpului nu doar pe regizorii de teatru și film, ci și pe compozitori care, pornind de la basmul lui Perrault, au scris lucrări de operă remarcabile.

Așa sunt, spre exemplu, cele semnate de nume precum César Cui (1913), Xavier Montsalvatge (1948), dar și Cornel Trailescu, care a compus, în 1961, „Motanul încălțat” pe un libret de Tudor Mușatescu și Nina Stoiceva. Jucat pentru prima dată la Opera Română din București, în 1964, cu tenorul Valentin Teodorian în rolul principal, spectacolul a devenit una dintre cele mai longevive creații din repertoriul Operei Naţionale Bucureşti.

După mai bine de 40 de ani de la premieră, în 2006, „Motanul încălțat” a fost din nou pus în scenă la Opera Națională, de data aceasta de către regizorul de teatru Gelu Colceag, care și-a făcut, prin acest spectacol, debutul în regia de operă.

 

Sinopsis

Actul I

A fost odată un flăcău pe nume Ionică. Acesta avea un motan năzdrăvan, Cotoşman. Şi acest motan năzdrăvan vorbea omeneşte şi era isteţ şi viteaz cum nu s-a mai văzut. Îşi iubea foarte mult stăpânul şi, oriunde mergeau amândoi, motanul făcea numai bine oamenilor buni, pe cei răi pedepsindu-i amarnic. Să urmărim, aşadar, întâmplările prin care au trecut viteazul nostru motan şi stăpânul său, Ionică.

Imaginaţi-vă o poiană înverzită, cu pomi înfloriţi, în care iepuraşii zburdă nestingheriţi, iar păsărelele ciripesc zgomotos. Doar Ionică stătea abătut într-un colţ al dumbrăvii şi se gândea cu tristeţe la soarta lui nenorocită. Şi cum stătea el şi se tânguia, vrând chiar să-şi pună capăt zilelor, vine motanul la el şi, folosind cuvinte înţelepte, îl îmbărbătează, spunându-i că viaţa e mult mai frumoasă.

Deodată, se aude zarvă mare. Şi cum căutau ei să afle pricina gălăgiei, zăresc patru slujitori ai împăratului care fugăreau de zor un iepuraş alb, vrând să-l ducă domniţei la castel. Atunci, Cotoşman al nostru, isteţ din fire, nici una, nici două, îl ascunde pe Ionică într-un tufiş, se caţără într-un copac şi începe să miaune. Slujitorii uită de iepuraş şi, nedumeriţi, se întreabă între ei de unde ar puea veni miorlăiturile. Şi, pe când se certau slujitorii, motanul sare deodată între ei, bate din picior şi le cere socoteală pentru îndrăzneala de a fi călcat pe moşia stăpânului său, Voievodul Ionică de Carambas - Bambas - Strambas. Slujitorii, înspăimântaţi, cer îndurare motanului. Acesta îi iartă doar cu o condiţie: ca ei să-i jure credinţă până la moarte.

Bucuroşi de a fi scăpat cu viaţă, ei îi jură credinţă, iar Cotoşman le porunceşte să-l înştiinţeze pe împăratul lor că Voievodul Ionică va trimite negreşit un iepuraş alb pentru domniţă.

După plecarea slujitorilor, motanul prinde iepuraşul cel alb. Când se pregătea însă de drum spre palatul împăratului, hop, apar deodată doi tâlhari care se încăieraseră pentru o boccea furată. Cotoşman al nostru, mirosind c-o să iasă şi de aici vreun chilipir, se apropie de ei, asmuţindu-i pe unul contra celuilalt. Tâlharii, uimiţi de înfăţişarea motanului şi ami ales de faptul că vorbea omeneşte, renunţă să se mai lupte între ei şi hotărăsc să-l prindă şi să-l ducă la bâlci unde, după cum plănuiau ei, vor lua un preţ bun pe dânsul.

Motanului, însă, nici nu îi pasă că l-au legat. Ba, mai mult, îi ameninţă pe tâlhari că va fi vai şi amar de pielea lor când îi va prinde stăpânul lui, Voievodul Ionică de Carambas - Bambas - Strambas. Când aud tâlharii de cuvântul „voievod”, uită şi de kotan şi de boccea şi fug înspăimântaţi. Cotoşman, rămas singur şi neştiind ce noroc a dat peste el, dezleagă bocceaua şi îmbracă hainele găsite înauntru, care-i veneau perfect... „Hmm, îşi spuse motanul, acum nimeni nu va mai putea să se îndoiască de Cavalerul Cotoşman, adevăratul sol care-i va duce domniţei în dar de la Voievodul Ionică de Carambas - Bambas - Strambas iepuraşul mult dorit.

 

Actul al II-lea

Tabloul 1. În timp ce la curte toţi curtenii, în frunte cu împăratul, căzuseră într-un somn adânc, apare Cavalerul Cotoşman cu iepuraşul pentru gingaşa domniţă. Împăratul, buimăcit de somn, văzând motanul îmbrăcat precum un cavaler, se sperie la început, însă, după ce se linişteşte, primeşte darul de la Voievodul Ionică, poruncind să fie dus fiicei sale. În sala tronului intră deodată Marele Dregător cu o nouă cerere de mărire a birurilor puse pe popor, pentru a fi semnată de către împărat. El îl îndulceşte cu bombonele de prostit mintea ca să semneze, dar Cotoşman sare şi îi spune împăratului să nu semneze, fiindcă poporul e sărac şi n-are de unde plăti. Să plătească boierii, căci sunt bogaţi. Atunci, Marele Dregător se înfurie şi, considerându-l pe motan drept o persoană suspectă, decide să-l închidă sus în turn. Când era gata să fie legat, motanul face semn celor patru slujitori care-i juraseră credinţă până la moarte să se uite în sus, ca şi cum ar urmări ceva ce zboară. Astfel, el îi păcăleşte pe toţi curtenii care, uitându-se în sus să vadă cine zboară, uită de motan, iar acesta o tuleşte pe fereastră. Marele Dregător, înfuriat peste măsură de această înşelătorie, porunceşte ca slujitorii care l-au ajutat pe motan să fugă să fie închişi în turn.

Tabloul 2. Ne aflăm acum în turnul cetăţii, unde slujitorii se tânguiesc. Cotoşman i-a părăsit, lăsându-i pe mâna Dregătorului. Cu ei se află şi un rob, ferecat în lanţuri, osândit să ude cu lacrimi coroana de zile mari a împăratului. Deodată se aude un mieunat la fereastră. E chiar motanul, care intră şi se minunează văzând că robul este aşa de puternic şi nu încearcă să-şi rupă lanţurile. „Cine nu încearcă să-şi rupă lanţurile, acela nu e om”, îi spune Cotoşman. Atunci, robul, la îndemnul motanului, îşi rupe lanţurile şi îi dezleagă pe cei patru slujitori. În loc să fugă pe fereastră, ei îl aşteaptă pe motan care, fire neastâmpărată, scotoceşte printre cărţile din turn şi dă peste o pungă cu praf de scărpinat, pe care o ia cu el. Se aud paşi pe scări. Ştiind că e Marele Dregător, slujitorii şi robul sar repede pe fereastră cu ajutorul unei frânghii. Motanul nu mai are timp şi, ca să le apere retragerea, se ascunde sub masă. Dregătorul intră în turn şi, când vede turnul gol, închipuindu-şi că numai motanul a făcut una ca asta, strigă cât îl ţine gura către gardă să-i urmărească pe fugari şi pe motan. Apoi, băgând de seamă că toate gărzile sunt plecate din castel, hotărăşte să-l omoare acum pe împărat şi să-i ia domnia. Încălzit de acest gând, el scoate paloşul şi, lovind fără să vrea peste masă, îl scoate la iveală din ascunzătoare pe Cotoşman. Se încinge apoi o luptă pe viaţă şi pe moarte şi, dacă motanul nu şi-ar fi adus aminte de punga cu praf pentru scărpinat, nu se ştie cum ar fi scos-o la capăt. Dar aşa, zvârle cu praf în faţa Dregătorului care, înnebunit de mâncărime, uită de toate, iar Cotoşman al nostru sare pe fereastră.

Tabloul 3. În tot acest timp, domniţa asculta în iatacul ei cântecul duios al doicii, iar iepuraşul se încălzea la picioarele patului. Cântecul doicii îi mergea la inimă domniţei, care aproape uitase de lumea din jur, gândindu-se la chipul drag al flăcăului pe care îl văzuse lângă castel. De unde să ştie ea că flăcăul e tocmai Ionică? Era destul de târziu când, deodată, în castel se aude mare zgomot. Împăratul, văitându-se de coroana care-l strângea îngrozitor, ţipa cât îl ţinea gura că Motanul, fugărit de Marele Dregător, vrea să-i ia împărăţia. Apare atunci Marele Dregător care, învârtind paloşul cu furie, ameninţă pe împărat că îi va lua tronul, că domniţa va fi nevasta lui, iar din iepuraş va face o straşnică friptură de nuntă. Cotoşman însă apare dintr-o dată cu robul şi cei patru slujitori şi-l leagă fedeleş, trimiţându-l în turn. După ce primejdia trece, împăratul iese de sub pat, unde se ascunsese de frică, iar Cotoşman, înfumurat, îi pofteşte pe toţi la castelul stăpânului său, Voievodul Ionică de Carambas - Bambas - Strambas, pentru a se ospăta cu toţii.

 

Actul al III-lea

Tabloul 1. Ne-am cam luat însă cu vorba şi l-am uitat pe Ionică. Acesta sta singur pe malul apei şi îngâna un cântec de dor în amintirea domniţei pe care o zărise. Îi plăcuse, nu-i vorbă, dar cum să se gândească la ea când nu era decât un biet flăcău sărac? În timpul ăsta, Cotoşmanul, împreună cu prietenul său de nădejde, robul eliberat, soseşte şi îi aduce lui Ionică marea veste despre vizita oaspeţilor la castel. Cum să-i primească, însă, în coliba lor sărăcăcioasă?

Tot motanul va trebui să o scoată la capăt. Şi, fără să stea mult pe gânduri, îl sfătuie pe Ionică să se dezbrace şi să intre în apă, iar când va sosi alaiul, Cotoşman va strănuta de trei ori, atunci Ionică, din apă, să strige după ajutor. Ionică, fără să înţeleagă prea bine ce va ieşi din asta, îl ascultă pe Cotoşman şi intră în apă. Iată că sosesc şi oaspeţii. Cotoşman, însă, plânge de mama focului şi, printre sughiţuri, povesteşte împăratului cum s-a înecat stăpânul său, Voievodul Ionică de Carambas - Bambas - Strambas. Apoi, după învoiala făcută, strănută de trei ori (chipurile el răcise, şi nu stăpânul său) când, deodată, se aud din apă strigăte de ajutor. Vicleanul motan izbucneşte atunci în ţipete de bucurie că stăpânul său e în viaţă. Şi, fiindcă era dezbrăcat şi nu putea să se arate fără haine în faţa alaiului, împăratul porunceşte unui curtean să-i dea voievodului hainele lui. Îmbrăcat în straie strălucitoare, Voievodul Ionică de Carambas - Bambas - Strambas se îndreaptă falnic spre alai. Domniţa îl zăreşte şi se apropie de el, fericită. Oaspeţii sunt, cu toţii, plini de veselie. Doar motanul se zbuciumă, fiindcă tot el va trebui să-i facă rost stăpânului său şi de un castel. Dar de unde?

Tabloul 2. Cotoşman şi-a jurat să-i facă fericiţi pe Ionică şi pe Domniţă. De aceea, se gândeşte că cel mai potrivit pentru ei ar fi castelul Căpcăunului. Să intrăm, deci, în castelul Căpcăunului, unde acesta înfulecă, precum Flămânzilă, purcei şi berbeci întregi, burdufuri cu brânză şi pâine cât roata carului. Când ospăţul Căpcăunului era în toi, apare Cotoşman, care îi aduce Căpcăunului o coroană, ca dar de la împărat. Căpcăunul, fericit de darul primit, îl invită pe motan la masă. În timpul mesei, vicleanul Cotoşman îl întreabă pe Căpcăun dacă se poate transforma în orice animal, cum a auzit el că vorbeşte lumea.

Căpcăunul, fericit că poate să-şi arate destoinicia şi puterile lui neobişnuite, se transformă în leu. Motanul se arată foarte uimit şi, cu aceeaşi şiretenie, îl întreabă dacă nu cumva se poate transforma şi în şoarece. Căpcăunul, fără să-şi dea seama, sare pe masă în chip de şoarece. Motanului atât i-a trebuit. Îl înhaţă într-o clipită cu laba şi-l înghite cât ai zice peşte. Toţi slujitorii se bucură că au scăpat de Căpcăun. Iată cum năzdrăvanul nostru Cotoşman a adus fericire în ţară, scăpând lumea de hapsânul Dregător şi de Căpcăun. Domniţa şi Ionică au făcut o nuntă mare, ca în poveşti, la care s-au adunat toate fiinţele pământului. Au venit acolo şi Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici, şi Capra cu trei iezi, şi Scufiţa Roşie, lei, urşi, lupi, iepuraşi şi multe alte vietăţi, iar Motanul încălţat mergea printre mese şi-i înveselea pe nuntaşi cu fel de fel de năzdrăvănii.

Şi-am încălecat pe-o şa

Şi v-am spus povestea aşa!

COPIII SUB 6 ANI NU AU ACCES LA SPECTACOLELE OPEREI

Ascunde detalii eveniment

Calendar evenimente

Alte evenimente din aceeasi categorie

ONB

Turandot

27 aprilie - Sala Mare

Flautul fermecat

28 aprilie - Foaier

Don Giovanni

28 aprilie - Sala Mare

Cavalleria Rusticana - Pagliacci

29 aprilie - Sala Mare

Carmen

3 mai - Sala Mare

La Traviata

5 mai - Sala Mare

Frumoasa din pădurea adormită

16 mai - Sala Mare

Aida

17 mai - Sala Mare

Turandot

18 mai - Sala Mare

MADAMA BUTTERFLY

19 mai - Sala Mare

Don Carlo (Don Carlos)

20 mai - Sala Mare

Nabucco

24 mai - Sala Mare

Nunta lui Figaro

25 mai - Sala Mare

Flautul fermecat

26 mai - Foaier

La Bohème (Boema)

26 mai - Sala Mare

Romeo şi Julieta

30 mai - Sala Mare

EVGHENI ONEGHIN

31 mai - Sala Mare