de Stanislaw Ignacy Witkiewicz

Ne-am întâlnit cu Witkiewicz pe scena unui cabaret noir, unde timpul şi spaţiul sunt distorsionate, după o logică ce permite un alt fel de a reflecta esenţe profund umane. Mama face încontinuu gheme dintr-o lână atemporală a părului său, cu care împleteşte întreaga lume în care îşi duce existenţa. Păstrează însă, drept fir principal, cordonul ombilical al fiului ei, Leon, care se crede mântuitorul omenirii. Cu timpul, acest fir devine o coardă care plesneşte tot mai des, a instrumentului la care mama nu mai ştie să cânte.

Cum şi după ce repere alegem să trăim aşa încât să ne păstrăm umanitatea?

Vizionar, precursor al teatrului absurdului şi personalitate controversată a avangardei europene (dramaturg, romancier, pictor, eseist, fotograf și filozof polonez), Witkiewicz scrie în 1924, MAMA – piesă de prost gust în două acte şi un epilog, o farsă tragică plină de absurd şi umor negru. În care atrage atenţia că societăţile saturate, automatizate, sunt lipsite de metafizic, iar asta le face vulnerabile și predispuse la derapaje.

Nona Ciobanu