Giuseppe Verdi

Libretul de Francesco Maria Piave după romanul şi drama „Dama cu camelii” de Alexandre Dumas-fiul

Limba Italiană Supratitrat DA Premieră 30 octombrie 2014

Premiera mondială 6 martie 1853, Teatro La Fenice din Veneţia

Regie şi mişcare scenică Paul Curran

Scenografie Gary McCann

Maeștri de cor Daniel Jinga, Adrian Ionescu

Lighting design Paul Hackenmueller

Asistenți de regie Paula Stoica, Claudia Machedon

Distributie (09 martie / 10 martie)

Dirijor: Vlad Conta

Violetta: Simona Neagu / Cristina Maria Oltean

Alfredo: Alin Stoica / Liviu Indricău

Germont: Lucian Petrean / Ștefan Ignat

Annina: Stanca Maria Manoleanu

Gastone: Valentin Racoveanu

Flora: Sidonia Nica

Baronul: Vasile Chișiu

Marchizul: Florin Simionca

Doctorul: Filip Panait

Giuseppe: Narcis Brebeanu

Comisionarul: Alin Mânzat

Servitorul: Alin Mânzat

Cu participarea Corului și a Orchestrei Operei Naționale București

*Instituția își rezervă dreptul de a aduce modificări în distribuțiile spectacolelor în cazul în care situația le impune.

Povestea unei mari iubiri

Una dintre cele mai cântate opere din lume – așa cum era încă de pe vremea lui Verdi, când mai toate instituțiile muzicale o aveau în repertoriu – „La Traviata” a fost compusă la puțin timp după ce Verdi a văzut la Paris, între 1851 și 1853, piesa de teatru adaptată după romanul lui Alexandre Dumas-fiul, „Dama cu camelii”. Povestea reală a curtezanei Marie Duplessis – care a iubit până la sacrificiu și a murit la doar 23 de ani bolnavă de tuberculoză – l-a impresionat așadar nu doar pe scriitorul francez, care i-a dat viață curtezanei în romanul său, ci și pe Verdi, care a însuflețit-o în „La Traviata”.

Faptul că Verdi a pus în scenă povestea unei femei de moravuri ușoare i-a creat nenumărate neplăceri, cenzura epocii impunându-i, spre exemplu, în repetate rânduri, să schimbe din libret unele fragmente (compozitorul a refuzat de fiecare dată). Nici momentul premierei din 6 martie 1853, de la Teatro La Fenice din Veneția, nu a fost unul încurajator pentru compozitor, reprezentația dovedindu-se a fi un fiasco ce a fost, în principal, cauzat de faptul că singurul interpret de profesie din distribuție era Fanny Salvini-Donatelli.

Cu toate acestea, „La Traviata” avea să cucerească definitiv publicul odată cu cea de-a doua reprezentație, ce a avut loc în același an la Teatro San Benedetto, din Veneția. De atunci, femeia din opera lui Verdi, ce trăiește o viață sclipitoare, dar pusă sub semnul imoralității, al nesiguranței financiare și al neputinței de a se căsători vreodată a fascinat secole de-a rândul prin curajul, pasiunea și puterea sa de sacrificiu.

Sinopsis

Actul I

În salonul său parizian, Violetta își întâmpină oaspeții invitați la petrecerea pe care a organizat-o pentru a celebra starea ei mai bună de sănătate. Printre prietenii sosiți la petrecere se află și Gastone care o prezintă pe Violetta lui Alfredo Germont, un tânăr nobil îndrăgostit de ea de multă vreme și care a vegheat-o în fiecare zi cât timp a fost bolnavă. Alfredo îi declară iubirea și deși îl respinge inițial, Violetta îi dăruiește o floare cu rugămintea de a i-o da înapoi atunci când se va ofili. Odată cu floarea îi oferă și promisiunea că se vor întâlni a doua zi.

Actul al II-lea

Tabloul 1: Cei doi trăiesc retrași la casa de la țară a Violettei, unde, pentru a face față cheltuielilor, aceasta își vinde toate bijuteriile. Aflând despre acest lucru de la camerista Annina, Alfredo pleacă la Paris pentru a face rost de bani. În acest timp Violetta este vizitată de Giorgio Germont, tatăl lui Alfredo, care îi cere să se despartă de tânăr pentru a salva onoarea familiei.
Violetta acceptă în cele din urmă și pleacă la Paris lăsându-i lui Alfredo o scrisoare în care îi dă de înțeles că se întoarce la viața de curtezană.

Tabloul 2: Alfredo o reîntâlnește pe Violetta în casa Florei Bervoix, prietena ei, unde Violetta este însoțită de baronul Douphol. Pentru că cei doi bărbați sunt pe punctul de a-și declara duel, Violetta îl imploră pe Alfredo să plece. Acesta este dispus să accepte doar dacă Violetta îi promite că se va întoarce la el. Violetta este nevoită astfel să mintă că îl iubește pe Douphol, ceea ce îl înfurie pe tânăr, care o umilește în public. Baronul îl provoacă la duel.

Actul al III-lea

Starea de sănătate a Violettei se înrăutățește, doctorul Doctorul Grenvil – singurul, alături de Annina, care nu a părăsit-o – preconizându-i sfârșitul aproape. Pe patul de suferință, Violetta citește o scrisoare primită de la tatăl lui Alfredo care o înștiințează că acesta a aflat adevărul și că este în drum spre ea. Annina anunță sosirea lui Alfredo, cei doi se îmbrățișeză pătimaș și își fac planuri de viitor. Boala nu o cruță însă pe Violetta care moare în brațele lui.