Corsarul

ONB, OPERA NATIONALA BUCURESTI

Sala Mare, Bd. Mihail Kogalniceanu 70-72, sect. 5, Bucuresti


Detalii eveniment

CORSARUL

COPIII SUB 8 ANI NU AU ACCES LA SPECTACOLELE OPEREI

Balet în trei acte de Adolphe Charles Adam
Libretul: Vasili Medvedev, după Jules Henri St. Georges și Joseph Mazilier

Durata:
19.00 – 21.30 (două pauze)

Despre

Dansul clasic este forma pură, chiar şi atunci când vine vorba de libretele acelea arhaice sau chiar naive, atmosfera de sărbătoare şi frumuseţea acestui stil sunt mereu prezente în spectacol. Publicul este încântat de puritatea şi fragilitatea baletului clasic, ca şi de uimitoarele calităţi ale dansatorilor din ultimii ani. Limbajul coregrafic este unul simplu şi usor de înţeles de către public. Toate aceste atribute sunt prezente şi în „Corsarul”, care are deja 150 de ani de când este jucat şi care a rămas pe gustul spectatorilor îndrăgostiţi de baletul classic.
Vasili Medvedev - coregraf

Invit cu cea mai mare plăcere publicul de toate vârstele să vină alături de noi, pentru că spectacolul se adresează deopotrivă atât celor mici, cât şi celor mari, iar dinamismul dansatorilor, simfonia culorilor şi muzica de cea mai bună calitate le vor oferi, cu siguranţă, tuturor tot atâtea motive de bucurie.
Ciprian Teodoraşcu - dirijor

Şoaptele mării

„Corsarul”, compus de Adolphe Charles Adam pe un libret de Jules-Henri Vernoy de Saint-Georges - care, la rândul lui a fost inspirat, se pare, de poemul cu acelaşi nume al lui Lord Byron - este una dintre cele mai captivante lucrări de balet din istoria muzicii clasice. Palpitanta poveste a baletului îi are în centru pe Konrad, un pirat curajos, şi Medora, o frumoasă fată.

Prima coregrafie a baletului i-a aparținut lui Joseph Mazilier, care şi-a prezentat spectacolul la Opera din Paris în 1856, însă aproape toate producțiile ulterioare sunt derivate din cele patru montări semnate de Marius Petipa la Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg. Dacă prima variantă a spectacolului (1863) a fost gândită special pentru prim-balerina Maria Surovshchikova-Petipa, soția sa, ultima - şi cea mai reuşită, din 1899 - a fost creată pentru prim-balerina Pierina Legnani.

Sinopsis

Actul I

Piaţa unui bazar oriental din Adrianopole. Negustorii îşi etalează mărfurile colorate lângă târgul de sclave. În piaţă îşi face apariţia un grup de corsari conduşi de Konrad. Acesta o întâlneşte pe tânăra grecoaică Medora, ce se află sub tutela negustorului Isak Lankedem. Între cei doi se înfiripă o dragoste fulgerătoare. În acelaşi timp, în bazar, soseşte într-o litieră Seid Paşa, care vrea să cumpere sclave pentru haremul său. Ochii i se opresc asupra frumoasei Gülnara, dar până la urmă este cucerit de farmecul Medorei. Seid Paşa face un târg cu Lankedem, în urma căruia Medora şi Gülnara urmează să fie trimise în haremul său. Planurile îi sunt însă zădărnicite de Konrad, corsarii răpind-o pe Medora împreună cu celelalte sclave şi luând drumul mării spre insula corsarilor.

Actul al II-lea

Konrad şi Medora se află la refugiul piraţilor. Cei doi îndrăgostiţi sunt fericiţi, iar Medora îşi schimbă hainele cu cele de corsar, bucurându-se de libertate alături de iubitul său. Prietenul lui Konrad, Birbanto, aduce sclavele capturate şi pe Lankedem, care tremură de frică. Sclavele îl imploră pe Konrad să le elibereze. Acesta acceptă, la insistenţele Medorei, ceea ce îi nemulţumeşte pe Birbanto şi pe unii dintre corsari. Konrad repetă ordinul şi îl obligă pe Birbanto să se supună. Lankedem, care aude disputa corsarilor, se apropie de Birbanto şi îi sugerează un plan pentru recuperarea sclavelor şi a Medorei: el strecoară un somnifer în cupa de vin pe care i-o trimite lui Konrad. La scurt timp după ce acesta goleşte potirul, cade într-un somn adânc. Eforturile Medorei de a-şi trezi iubitul rămân fără succes. Deodată, câteva figuri mascate, înfricoşătoare îşi fac apariţia. Medora ia pumnalul lui Konrad şi încearcă să se apere, rănindu-l în toiul luptei pe conducătorul atacatorilor. În cele din urmă, este copleşită de forţa agresorilor şi este răpită.

Actul al III-lea

În palatul lui, Seid Paşa se bucură de compania frumoasei Gülnara. La un moment dat, apar Lankedem şi Medora. Seid-Paşa este fericit, la fel şi Gülnara care se bucură să îşi revadă prietena. Câţiva pelerini se opresc la palat în drumul lor spre Mecca şi cer găzduire. Seid-Paşa nu numai că acceptă, dar îi şi invită pe oaspeţi la o serbare în grădina palatului. În acest timp, Konrad îşi dezvăluie identitatea Medorei, abandonându-şi veşmântul. Oaspeţii se dovedesc a fi corsarii, care au venit să o salveze pe Medora. Aceştia fac o ambuscadă, în urma căreia Seid-Paşa fuge din palat. Gülnara îl roagă pe Konrad să o apere de Birbanto, care o urmărea. Medora îl recunoaşte pe Birbanto după rana pe care i-o făcuse pe când se luptase cu el şi îi spune lui Konrad despre trădarea acestuia. Birbanto încearcă să-l omoare pe Konrad, dar este învins. Corsarii pleacă mai departe în căutarea unor noi aventuri. Dintr-o dată începe furtuna, corabia lor se izbeşte de o stâncă şi dispare în adâncuri. După ce natura se linişteşte şi marea se calmează, pe o stâncă, în lumina lunii, se văd două siluete îmbrăţişate. Sunt Medora şi Konrad.

Ascunde detalii eveniment

Calendar evenimente

Alte evenimente din aceeasi categorie

ONB

La Bohème (Boema)

18 noiembrie - Sala Mare

MADAMA BUTTERFLY

22 noiembrie - Sala Mare

Opera în Recital

24 noiembrie - Foaier

Romeo şi Julieta

25 noiembrie - Sala Mare

Nunta lui Figaro

26 noiembrie - Sala Mare

Tosca - Operă în concert

30 noiembrie - Sala Mare

O scrisoare pierdută

1 decembrie - Sala Mare

Opera în Recital

2 decembrie - Foaier

Amorul Vrăjitor - Tricornul

3 decembrie - Sala Mare

La Traviata

10 decembrie - Sala Mare

Lacul Lebedelor

13 decembrie - Sala Mare

Magazinul de papusi

14 decembrie - Sala Mare

La Bohème (Boema)

15 decembrie - Sala Mare

Tosca - Operă în concert

17 decembrie - Sala Mare

Rigoletto

21 decembrie - Sala Mare

Concert de Crăciun

23 decembrie - Sala Mare