REVIZORUL - Ploiesti

TEATRU

CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR Ploiesti, Bd. Republicii, 65, Ploiesti, Prahova, România, Ploiesti

23 ianuarie 19:00


Detalii eveniment

REVIZORUL

23 ianuarie  ora 19:00  Casa de Cultura a Sindicatelor Ploiesti

 

Piesa lui Gogol surprinde panica ce cuprinde un orăşel de provincie atunci când se anunţă vizita unui revizor. Primarul corupt (George Mihăiţă) îşi intimidează subalternii la fel de corupţi, îndemnându-i să mintă şi să mituiască revizorul, pentru a acoperi lipsa de implicare în bunul mers al oraşului, precum şi folosirea în interes personal a banilor primiţi pentru infrastructură şi dezvoltare. Comicul intervine când beţivii oraşului îl confundă pe datornicul Ivan Hlestakov cu revizorul şi îl acoperă cu daruri, bani şi favorurile soţiilor şi fiicelor lor.

Faptul că Revizorul este cea mai jucată piesă a lui Nikolai Vasilievici Gogol nu este de mirare. Deşi ea a fost pusă în scenă prima dată în 1836 (la insistenţele Ţarului Nikolai I), piesa este în continuare actuală, iar spectatorul neavizat ar putea crede cu uşurinţă că ea se referă la societatea noastră coruptă, la ‚baronii locali’, la fraudele şi deturnările de fonduri din ţările recent primite în Uniunea Europeană, de pildă, cum este şi România.

Horaţiu Mălăele va fi susţinut  pe scenă de către George Mihăiţă, Virginia Mirea, Delia Seceleanu, Valentin Teodosiu, Gheorghe Dănilă, Florin Dobrovici, Eugen Racoţi, Dragoş Huluba / Bogdan Cotlet, Ana Maria Lazăr / Mihaela Macelaru, Bogdan Ghiţulescu / Alexandru Conovaru, Niculae Urs, Vladimir Gaitan / Ion Chelaru, Serban Georgevici

Durata spectacolului: 1 h 50 min (fără pauză)

Regia: Horaţiu Mălăele

Scenografia: Lia Manţoc 

 

Pret bilet :  120  lei , 100  lei 

Ascunde detalii eveniment

Calendar evenimente

Alte evenimente din aceeasi categorie

TEATRU

Exercițiu de echilibru de Carmen Dominte

20 ianuarie - Teatrul Dramaturgilor Romani - Sală Ion Băieșu

Interzis sub 18 ani

20 ianuarie - Sala Studio Excelsior

Las' că ştim noi!

21 ianuarie - Teatrul Elisabeta

Idolul si Ion Anapoda

21 ianuarie - Sala Mare ARCUB Gabroveni

INFRACTORII, de Ana Maria Bamberger, regia Dan Tudor

21 ianuarie - Teatrul Dramaturgilor Romani - Sala Iosif Naghiu

PODU - Bucuresti

22 ianuarie - Sala Mare TNB

RENDEZ-VOUS PE LUNA

23 ianuarie - Teatrul Odeon

AICI NU-I DE JOACA

23 ianuarie - T. Excelsior - Sala Mare

O NOAPTE FURTUNOASA

24 ianuarie - Sala Ion Lucian ( Sala Mare Excelsior )

Crima la Howard Johnsons

24 ianuarie - Restaurant Elisabeta

MICUL PRINT

24 ianuarie - Clubul Taranului

MICUL PRINT

24 ianuarie - Clubul Taranului

The History Boys

25 ianuarie - T. Excelsior - Sala Mare

Iulia, o scanteie ...

25 ianuarie - Teatrul Elisabeta

HOȚUL PERFECT ȘI PUTEREA DRAGOSTEI de Dan Tărchilă și Ion Băieșu, regia Paul Chiribuță

25 ianuarie - Teatrul Dramaturgilor Romani - Sală Ion Băieșu

HAMLET ȘI NOI

25 ianuarie - Centrul European Cultural și de Tineret pentru U.N.E.S.C.O Nicolae Balcescu

Am iubit, am purtat, am pierdut

25 ianuarie - Sala Mare ARCUB Gabroveni

Schneider si Schuster

26 ianuarie - Sala Mare ARCUB Gabroveni

Vassa Jeleznova de Maxim Gorki

26 ianuarie - Teatrul Elisabeta

Our Ladies of Perpetual Succour - Lee Hall

26 ianuarie - Sala Ion Lucian ( Sala Mare Excelsior )

EU DAU BANU', EU DAU ORA EXACTĂ!

26 ianuarie - Sala Dalles

Inca nu, dar o sa fie...

27 ianuarie - Teatrul Elisabeta

OBSESII

27 ianuarie - Sala Mare ARCUB Gabroveni

Insemnarile unui nebun

28 ianuarie - Sala Mare ARCUB Gabroveni

Incurcatura la nivel inalt

28 ianuarie - Teatrul Elisabeta

Anul Disparut.200/7

28 ianuarie - Sala Teatrul Mic

INFRACTORII, de Ana Maria Bamberger, regia Dan Tudor

28 ianuarie - Teatrul Dramaturgilor Romani - Sala Iosif Naghiu

Chirita in provincie - Colegiul National “Tudor Vianu”

28 ianuarie - T. Excelsior - Sala Mare

Gaitele - Bucuresti

28 ianuarie - Palatul National al Copiilor

Insemnarile unui nebun

28 ianuarie - Sala Mare ARCUB Gabroveni

Milionul, nepoatele și milionara

29 ianuarie - Teatrul Elisabeta

PROFESIUNEA DOAMNEI WARREN

30 ianuarie - Teatrul Evreiesc De Stat

TimeAholics

30 ianuarie - Sala Studio Excelsior (Excelsior)

Incurcatura la nivel inalt

30 ianuarie - Teatrul Sica Alexandrescu

URMA PASILOR TAI...

31 ianuarie - Sala Mare ARCUB Gabroveni

Fratii Karamazov

31 ianuarie - Teatrul Elisabeta

Viața plicticoasă și preaplină a visătorului François

31 ianuarie - Sala Ion Lucian ( Sala Mare Excelsior )

Sot de vanzare

31 ianuarie - Restaurant Elisabeta

Viața plicticoasă și preaplină a visătorului François

1 februarie - Sala Ion Lucian ( Sala Mare Excelsior )

BOEING BOEING

1 februarie - Teatrul Elisabeta

Cainele Gradinarului

1 februarie - Restaurant Elisabeta

Dezbraca-te, vreau sa-ti vorbesc!

2 februarie - Teatrul Elisabeta

Interzis sub 18 ani

2 februarie - Sala Studio Excelsior

BARAJUL

3 februarie - Sala Mare ARCUB Gabroveni

JUMATATEA MEA BARBATUL

4 februarie - Centrul European Cultural și de Tineret pentru U.N.E.S.C.O Nicolae Balcescu

Am iubit, am purtat, am pierdut

4 februarie - Sala Mare ARCUB Gabroveni

Inca nu dar o sa fie... - Teatrul National "Marin Sorescu" Craiova - Sala Amza Pellea

7 februarie - Teatrului National Marin Sorescu Sala Mare

Ma mut la mama!

7 februarie - Casa de Cultura Sindicatelor Ploiesti

TimeAholics

7 februarie - Sala Studio Excelsior (Excelsior)

ÎMPĂRATUL MUȘTELOR

8 februarie - T. Excelsior - Sala Mare

O NOAPTE FURTUNOASA

9 februarie - Sala Ion Lucian ( Sala Mare Excelsior )

București.Instalație umană

9 februarie - Sala Mare ARCUB Gabroveni

KARAMAZOVII

10 februarie - Sala Teatrul Mic

KARAMAZOVII

11 februarie - Sala Teatrul Mic

The History Boys

11 februarie - T. Excelsior - Sala Mare

Schneider si Schuster

11 februarie - Sala Mare ARCUB Gabroveni

Fluturii sunt liberi

13 februarie - Sala Ion Lucian ( Sala Mare Excelsior )

ȚINUTUL DIN MIEZUL VERII

14 februarie - Sala Teatrul Mic

#EmojiPlay

14 februarie - Sala Ion Lucian ( Sala Mare Excelsior )

Horatiu Malaele - Editie speciala

14 februarie - Cinema Pro

ALL INCLUSIVE - Bucuresti

14 februarie - Palatul National al Copiilor

Regele moare

15 februarie - Teatrul de Animatie Țăndărică - Anima Studio

ȚINUTUL DIN MIEZUL VERII

15 februarie - Sala Teatrul Mic

Ma mut la... tata?

15 februarie - Casa de Cultura Sindicatelor Ploiesti

BOEING BOEING

15 februarie - Teatrul Elisabeta

iHAMLET

15 februarie - T. Excelsior - Sala Mare

PROFESIUNEA DOAMNEI WARREN

16 februarie - Teatrul Evreiesc De Stat

Las' că ştim noi!

16 februarie - Teatrul Elisabeta

AICI NU-I DE JOACA

16 februarie - T. Excelsior - Sala Mare

DEȘTEPTAREA PRIMĂVERII

17 februarie - Sala Teatrul Mic

Eu dau banu', eu dau ora exacta!

17 februarie - Teatrul Jean Bart

DEȘTEPTAREA PRIMĂVERII

18 februarie - Sala Teatrul Mic

Lear

18 februarie - Sala Ion Lucian ( Sala Mare Excelsior )

Am iubit, am purtat, am pierdut

18 februarie - Sala Mare ARCUB Gabroveni

KGB contra CIA

19 februarie - Cinema Pro

CAFENEAUA - Teatrul National Bucuresti

19 februarie - Sala Mare TNB

Boeing Boeing - Teatrul Elisabeta - Casa de cultura a Sindicatelor PLOIESTI

20 februarie - Casa de Cultura Sindicatelor Ploiesti

Anul Disparut.200/7

21 februarie - Sala Teatrul Mic

Viața plicticoasă și preaplină a visătorului François

21 februarie - Sala Ion Lucian ( Sala Mare Excelsior )

Fa-mi loc! - Bucuresti

21 februarie - Palatul National al Copiilor

Our Ladies of Perpetual Succour - Lee Hall

22 februarie - Sala Ion Lucian ( Sala Mare Excelsior )

Our Ladies of Perpetual Succour - Lee Hall

23 februarie - Sala Ion Lucian ( Sala Mare Excelsior )

ARTISTS TALK

23 februarie - Sala Mare ARCUB Gabroveni

Serata interbelica Silviu Biris

23 februarie - Restaurant Elisabeta

Fluturii sunt liberi

24 februarie - Sala Ion Lucian ( Sala Mare Excelsior )

Schneider si Schuster

24 februarie - Sala Mare ARCUB Gabroveni

ELIXIR - Iasi

25 februarie - Casa de Cultura a Studentilor - Iasi

Ma mut sau nu ma mut

25 februarie - Casa de Cultura Sindicatelor Ploiesti

Idiotul

26 februarie - Teatrul Elisabeta

Gaitele - Bucuresti

26 februarie - Palatul National al Copiilor

O casnicie linistita

27 februarie - Teatrul Elisabeta

ÎMPĂRATUL MUȘTELOR

28 februarie - T. Excelsior - Sala Mare

AMANTA

12 martie - Cinema Pro

Te iubesc dar nu pe tine - Bucuresti

26 martie - Palatul National al Copiilor