Rigoletto

ONB, OPERA NATIONALA BUCURESTI

Sala Mare, Bd. Mihail Kogalniceanu 70-72, sect. 5, Bucuresti

21 decembrie 18:30


Detalii eveniment

Operă în trei acte şi patru tablouri de Giuseppe Verdi
Libretul de Francesco Maria Piave după drama „Regele petrece” de Victor Hugo
Un spectacol de Stephen Barlow; Scenografia: Yannis Thavoris; Dirijor: Cristian Sandu; Maestru de cor: Stelian Olariu

Spectacol în limba italiană, cu titrare în limba română

COPIII SUB 8 ANI NU AU ACCES LA SPECTACOLELE OPEREI

Despre

Corupţie, desfrâu şi răzbunare

„Am în minte un subiect care ar putea fi unul dintre cele mai mari creaţii ale teatrului modern”, îi scria Verdi, în 1850, libretistului Francesco Maria Piave, făcând astfel referire la ceea ce avea să devină „Rigoletto”, una dintre cele mai revoluţionare lucrări din istoria operei.

Atunci când Verdi i-a cerut lui Maria Piave, cu care mai colaborase şi în trecut, să scrie un libret bazat pe o piesă de teatru a lui Victor Hugo, „Le roi s'amuse”, era conştient de faptul că un astfel de subiect despre un rege afemeiat şi cinicul său bufon, precum şi despre corupţie şi răzbunare, are toate şansele să fie interzis de cenzura austriacă (nordul Italiei se afla, pe atunci, sub stăpânirea Austriei). Şi chiar a fost interzis, aşa cum fusese interzisă şi piesa lui Hugo timp de mulţi ani în Franţa. Cu toate acestea, Verdi a contestat fiecare motivaţie adusă de cenzură împotriva montării operei şi, după ce compozitorul a acceptat compromisul de a-l înlocui pe regele Franţei cu Ducele de Mantua (un regat care nu mai exista), precum şi de a schimba epoca de desfăşurare a acţiunii şi câteva detalii din scenariu, „Rigoletto” a avut prima reprezentaţie la Teatrul La Fenice, din Veneţia, în 1851. Emoţionanta poveste ţesută în jurul Ducelui de Mantua, a bufonului său, Rigoletto, şi a fiicei acestuia, Gilda, pusă în evidenţă printr-o muzică emoţională, ce descrie cu fineţe personajele şi atmosfera şi din care nu lipsesc ariile de mare popularitate, a avut un succes incredibil. 

În dialog cu Stephen Barlow, regizorul spectacolului

În altă epocă

Când a fost scrisă opera, libretul original era bazat pe piesa lui Victor Hugo („Regele petrece” n.r.), a cărei acţiune are loc în Franţa. Prima reprezentaţie a operei „Rigoletto” a avut loc la Veneţia şi cei de la Teatrul La Fenice erau alarmaţi pentru că opera critica de fapt un rege, un rege francez şi aşa că i-au forţat pe Verdi şi pe libretistul lui, Piave, să schimbe locul şi timpul acţiunii. Astfel, ei au dus subiectul într-un orăşel din Italia, nu în Franţa, şi în alt timp istoric. Prin urmare, nu contează, cel puţin pentru mine, unde este situată acţiunea, atâta timp cât povestea şi personajele sunt aceleaşi. Simt că, într-un anumit sens, acest subiect oferă regizorilor şi scenografilor permisiunea de a-şi imagina povestea petrecându-se în mai multe locaţii posibile.

O operă tristă

Este o poveste foarte tristă în care personajul negativ, care cred că este ducele, scapă. Nu este ucis la final. Ca spectator crezi că va fi ucis, dar nu există „purificare” în „Rigoletto”. Nimeni nu vrea ca Gilda să moară, nu poţi crede că prin moartea ei lucrurile s-au îndreptat. Deci este o operă tristă, fără un anume mesaj moralist, un pic ca în filmele cu gangsteri. Ceea ce vreau să ia publicul din spectacol este mesajul că oricât de seducătoare poate fi o viaţă decadentă, o viaţă trăită repede, un stil de viaţă în care ai tot ce-ţi doreşti, toate acestea sunt atracţii, dar la sfârşitul zilei nu-ţi aduc satisfacţii spirituale. Cred că mesajul operei este că o viaţă este ternă fără iubire. Singura iubire din această operă este distrusă, adică iubirea Gildei pentru un bărbat care nu există: Gualtier Maldé, invenţia ducelui, pentru care ea cântă această frumoasă arie „Caro Nome”. Măcar pentru Julieta, Romeo exista, Romeo nu pretindea că este altul, dar ducele îşi inventează un personaj. Este o lume mohorâtă, sălbatică şi de nelocuit în absenţa iubirii. Cred că este o lume în care niciunul dintre noi nu trebuie să trăiască. „Rigoletto” este opusul „Traviatei”. La sfârşitul „Traviatei” suntem lăsaţi cu trei personaje care în sfârşit descoperă iubirea. Violetta şi Alfredo sunt împreună, iar tatăl lui, Germont, îşi descoperă iubirea şi admiraţia pentru Violetta, le binecuvântează relaţia, aşa că, deşi ea moare, cele trei personaje învaţă să iubească şi să se împace unul cu celălalt. În „Rigoletto” avem de-a face exact cu opusul acestei situaţii: personajele învaţă să urască. Toţi ajung în final să se urască unul pe altul. Mi-ar plăcea deci ca mesajul spectacolului să fie: într-o lume fără iubire nu merită să trăieşti. Tocmai de aceea Gilda se sinucide pentru că descoperă că lumea în care trăieşte este o lume în care nu există iubire.

Cocoşatul din Chicago

În spectacolul meu, Rigoletto pretinde că este şeful unei agenţii de pompe funebre, dar de fapt este patronul unui club de noapte, în slujba Ducelui. Încă de la începutul spectacolului el se ţine de glume, îi ia în râs pe toţi şi are rolul de maestru de ceremonii şi organizator de petreceri. El conduce acest club, face stand-up comedy, e un fel de actor, dar este un angajat al Ducelui. La fel ca în libretul original, are un defect fizic, este cocoşat.

Personaje secundare

Îmi place să aduc mai în faţă personajele secundare. Unele personaje, de exemplu Giovanna şi Maddalena, care sunt personaje foarte mici în operă, vor fi prezente mai mult de data aceasta în spectacol. Îmi place să scot în lumină personajele secundare, să le fac capabile să spună povestea, să ajute mai mult la spunerea poveştii.

Provocări

Primul lucru pe care îl fac, întotdeauna când regizez aceste opere celebre, este să ignor intenţionat indicaţiile regizorale din partitură. În partitură şi în libret sunt numeroase indicaţii: „ei stau aici, merg către uşă etc.”. Nu iau în consideraţie niciuna dintre acestea şi pornesc complet de la zero, deci pun la îndoială orice (îmi pun întrebări) în legătură cu ceea ce se întâmplă în operă şi astfel devenim liberi, eu, alături de interpreţi, actori şi cântăreţi să luăm noi decizii. Astfel nu ne simţim în niciun fel prinşi de ceea ce s-a decis acum 200 de ani, acum 100 de ani sau cu 50 de ani în urmă. Eu vreau să fac prin indicaţiile mele de regie ceva proaspăt, pentru că, la un spectacol de operă, sunt două lucruri care nu se pot schimba: muzica şi cuvintele. Ele rămân exact la fel, dar punerea în scenă poate să fie complet nouă de fiecare dată. Ador această provocare de a face noi descoperiri şi de a schimba lucruri, dar nu pentru plăcerea de a schimba, ci în folosul găsirii unui mod propriu, prin poveste, în care unele lucruri pot să fie la fel, aşa cum au fost mai înainte. Însă prefer să ajungem la această concluzie noi înşine mai degrabă decât să copiem ceea ce s-a făcut înainte.

Întrebări, nu răspunsuri

Cred că este important, la repetiţii, ca interpreţii să simtă că pot să exploreze şi să experimenteze. Unii regizori, mai ales regizorii de pe continent (înainte de a fi regizor am făcut asistenţă de regie, deci am lucrat cu foarte mulţi regizori, unii foarte faimoşi), vin în sala de repetiţii şi dau ordine. Acesta este un fel de a lucra. Unor cântăreţi chiar le place să urmeze indicaţii precise pentru că asta îi face să se simtă în siguranţă şi, din anumite puncte de vedere, este mai uşor. Eu nu sunt deloc acest tip de regizor. Eu nu vin cu răspunsuri, eu vin cu întrebări. Găsim răspunsurile împreună. Desigur că am câteva răspunsuri în minte, dar vreau ca şi cântăreţii să simtă că le găsesc cu adevărat.

Calea sincerităţii

Ceea ce am învăţat - şi este nepreţuit - este că singurul mod de a regiza este modul tău propriu. Nu există o modalitate bună sau rea de a face artă - singura valabilă este calea sincerităţii. Nu există un mod corect sau greşit de a face ceva artistic - există doar modul adevărat. Modul adevărat pentru tine. Ai încredere în instinctele tale, dar fii pregătit ca ele să fie contrazise, chiar schimbate pe parcurs. Am avut mereu norocul să lucrez cu mari dirijori şi cântăreţi care continuă să mă inspire. În sfârşit, în fiecare zi de repetiţie ei mă fac mereu să simt că mâine trebuie să fac mai bine.

Răspunsuri găsite prin muzică

Deşi sunt foarte conştient de diferenţele dintre operă şi musical, le iubesc în mod egal. Ca regizor şi ca spectator, iubesc un spectacol în care se intersectează povestea cu muzica. West Side Story (Poveste din Cartierul de Vest) de Leonard Bernstein este la fel de strălucitoare şi vitală ca Tristan şi Isolda de Richard Wagner. Muzica adaugă atât de mult subiectului, personajului, în mod deschis şi subliminal, lucru pe care cuvintele simple nu îl pot reda. Avem o reacţie emoţională şi instinctivă faţă de muzică şi de aceea îmi place să explorez orice formă de teatru muzical. Ca regizor, simt că răspunsurile se găsesc aproape întotdeauna în muzică.

 

Sinopsis

Actul I

Scena 1

Chicago. Revelion 1929. La un speakeasy condus de Rigoletto (unul din barurile de la subsol ilegale unde se putea bea alcool în timpul prohibiţiei), Ducele, oamenii din banda lui şi prietenele lor dau o petrecere nebună. Ducele se laudă cu marele său apetit pentru femei (aria Questa o quella per me pari sono - Pentru mine toate femeile sunt la fel). El flirtează cu soţia lui Ceprano chiar în faţa soţului ei. Acesta este rănit de batjocura lui Rigoletto şi le propune celorlalţi că acesta ar trebui pedepsit. Ceprano află de la Marullo că se pare că Rigoletto ar avea o amantă secretă. Monterone, un fost membru al bandei Ducelui, întrerupe petrecerea. El îl acuză în public pe Duce că i-a violat fata. Rigoletto îşi bate joc de el ca să-l distreze pe Duce. Monterone îi blestemă pe amândoi şi mai ales pe Rigoletto.

Scena 2

Mai târziu în acea seară. Un bloc de locuinţe într-un cartier sărac. Rigoletto se întoarce acasă, urmărit de blestemul lui Monterone. El este întrerupt de un străin, Sparafucile, care îi oferă serviciile ca ucigaş plătit. Sparafucile îi lasă lui Rigoletto numărul său de telefon şi pleacă, în timp ce Rigoletto meditează la faptul că amândoi, şi el şi Sparafucile, ucid pentru a trăi - Sparafucile cu pistolul, el cu limba sa slobodă (aria Pari siamo - Suntem la fel). 
Rigoletto intră în apartamentul său şi este întâmpinat de Gilda, fiica sa adolescentă, pe care el încearcă să o protejeze de influenţa oraşului. Încă tulburat de blestemul lui Monterone, Rigoletto îi impune să stea în casă în afară de timpul când trebuie să meargă la biserică şi o instruieşte pe Giovanna să aibă grijă de ea atunci când el nu este acasă. 
Rigoletto se întoarce la muncă, dar nu înainte ca Ducele, care a văzut-o pe Gilda în drumurile ei la biserică, să o mituiască pe Giovanna pentru a-l lăsa să intre în casă. Pretinzând că este un student sărac, Ducele îi declară dragostea Gildei, care este şocată şi în acelaşi timp fascinată. Ei sunt întrerupţi de zgomote din stradă şi, temându-se de reîntoarcerea tatălui ei, Gilda îl imploră pe Duce să plece. Singură în balcon, Gilda este încântată de noua sa iubire (aria Caro nome - Nume drag). Ceprano, Borsa şi Marullo, împreună cu oamenii Ducelui, vin să răpească acea tânără frumuseţe pe care o cred amanta lui Rigoletto. Ei sunt pe punctul de a o prinde, dar îl văd pe Rigoletto că se apropie. Marullo îi explică acestuia că ei doresc să o răpească pe soţia lui Ceprano şi Rigoletto este nerăbdător să li se alăture.
El cere să fie mascat, ca şi ceilalţi. Borsa îl leagă la ochi aşa încât Rigoletto să nu poată vedea sau auzi ce se întâmplă. El le ţine scara bărbaţilor, iar aceştia o răpesc pe Gilda şi dispar. Într-un final, Rigoletto devine bănuitor, îşi scoate masca şi descoperă dispariţia fiicei sale. Disperat, el îşi aminteşte de blestemul lui Monterone. 

Actul al II-lea

Biroul Ducelui la speakeasy, dimineaţa următoare. Ducele a descoperit şi el dispariţia Gildei şi este furios că nu o poate găsi (aria Parmi veder le lagrime - Parcă văd lacrimile). Oamenii lui sunt încântaţi să-i spună că au răpit-o pe iubita lui Rigoletto şi că i-au adus-o. El îşi dă seama că este vorba despre Gilda şi este nerăbdător să o vadă. Rigoletto intră şi încearcă să-şi ascundă neliniştea în timp ce încearcă să afle unde i-au ascuns oamenii fiica. El dezvăluie că Gilda este copilul său şi ameninţă apoi imploră oamenii să îi spună unde se află ea (aria Cortigiani, vil razza dannata - Rasă blestemată de oameni). Ei însă rămân tăcuţi, insensibili şi se bucură de umilinţa lui. Gilda fuge din biroul Ducelui, unde fusese abuzată şi este şocată să-şi găsească tatăl. După plecarea bărbaţilor, Gilda îi mărturiseşte iubirea sa pentru duce, iar Rigoletto, care îşi aminteşte oferta lui Sparafucile, jură că se va răzbuna pe Duce, în ciuda protestelor fiicei sale.

Actul al III-lea

O săptămână mai târziu. La Hotelul Riverside, un bordel. Noapte. Furtună. Sora lui Sparafucile, Maddalena, l-a atras pe Duce, deghizat în marinar, la hotelul fratelui ei pentru a fi executat. Rigoletto o aduce pe Gilda la hotel pentru ca aceasta să-i vadă caracterul şi dispreţul său faţă de femei (aria La donna e mobile - Femeia e uşoară ca un fulg). Gilda este dezamăgită văzându-l pe Duce cum flirtează cu Maddalena. Rigoletto îi spune să se întoarcă acasă, să se schimbe în haine bărbăteşti şi să părăsească oraşul pentru a fi în siguranţă. După plecarea ei, Rigoletto îşi încheie afacerea cu Sparafucile şi spune că se va întoarce la miezul nopţii pentru a lua cadavrul Ducelui într-un sac şi a-l arunca în râu el însuşi. Cu toate acestea, Maddalena este atrasă de Duce şi nu mai vrea ca el să fie ucis. Ea plănuieşte cu fratele ei, iniţial reticent, ca, dacă alt bărbat intră în hotel între timp, să-l ucidă şi să predea în sac acest cadavru. 
Gilda, îmbrăcată în hainele lui Rigoletto, încalcă sfatul tatălui ei şi se întoarce singură la hotel pentru a-l urmări pe Duce, pe care încă îl iubeşte. Gilda aude planul de a-l ucide şi decide să intre în hotel pentru a fi omorâtă în locul Ducelui. Rigoletto se întoarce pentru a lua cadavrul şi este pe punctul de a-l arunca în râu când aude vocea Ducelui din hotel. Este îngrozit să-şi descopere fiica în sac. Înainte de a muri, Gilda îşi imploră tatăl să o ierte, pe ea şi pe Duce.

Ascunde detalii eveniment

Calendar evenimente

Alte evenimente din aceeasi categorie

ONB

Aida

27 octombrie - Sala Mare

Un minut de dans sau Uf - TragiComedy

29 octombrie - Sala Mare

Lucia di Lammermoor

2 noiembrie - Sala Mare

Opera în Recital

4 noiembrie - Foaier

Bal mascat

5 noiembrie - Sala Mare

Sacre du printemps

11 noiembrie - Sala Mare

L'Elisir d'Amore

12 noiembrie - Sala Mare

Nabucco

16 noiembrie - Sala Mare

Opera în Recital

17 noiembrie - Foaier

La Bohème (Boema)

18 noiembrie - Sala Mare

MADAMA BUTTERFLY

22 noiembrie - Sala Mare

Opera în Recital

24 noiembrie - Foaier

Romeo şi Julieta

25 noiembrie - Sala Mare

Nunta lui Figaro

26 noiembrie - Sala Mare

Tosca - Operă în concert

30 noiembrie - Sala Mare

O scrisoare pierdută

1 decembrie - Sala Mare

Opera în Recital

2 decembrie - Foaier

Amorul Vrăjitor - Tricornul

3 decembrie - Sala Mare

La Traviata

10 decembrie - Sala Mare

Lacul Lebedelor

13 decembrie - Sala Mare

Magazinul de papusi

14 decembrie - Sala Mare

La Bohème (Boema)

15 decembrie - Sala Mare

Tosca - Operă în concert

17 decembrie - Sala Mare

Rigoletto

21 decembrie - Sala Mare

Concert de Crăciun

23 decembrie - Sala Mare